Ne completam unul pe celalalt, prin lucruri simple, atingeri, mangaieri. Ma urmareai cu privirea ta, si cand te intalneam citeam in ochii tai dorinta de a ma avea, de a fi noi. Doar noi doi, ascunsi de restul lumii!
Obisnuiam sa fug de tine, eram mult prea speriata ca te puteam pierde decat de faptul ca te aveam deja. Da, te aveam in minte, in vene, in trup, in suflet. Te aveam vara, primavara, toamna si iarna. Tu niciodata nu plecai, desi timpul trecea, desi anotimpurile se schimbau. Si erai tu, acelasi, acolo, mereu. Pana cand prezenta n-a mai fost de ajuns, dorul se manifesta prin ignoranta, iar iubirea.. iubirea pierea cu fiecare clipa cand ne certam.
Orgoliul si puterea te faceau sa te crezi barbat, dar tu niciodata n-ai stiut sa respecti o femeie.
Dragostea noastra, de fapt dragostea ce ti-o purtam si aia pe care tu niciodata n-ai apreciat-o, putea sa face orice din mine, din tine. Dar ai ales sa ramanem "doi", in loc de "noi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu